Bursa: „Multe sectoare importante din economie nu sunt prezente la BVB”
Sursa : Bursa
Autor : Adina Ardeleanu
Recastigarea increderii investitorilor in piata noastra de capital este esentiala, astfel incat acestia sa priveasca fondurile mutuale ca pe o alternativa viabila de plasare cu un potential de obtinere a unor randamente superioare dobanzilor bancare, considera Alexandru Danila, directorul general SAI Star Asset Management, care a avut amabilitatea sa ne acorde un interviu. „Obtinerea acestor randamente intr-un mod constant este probabil cel mai eficient mod de atragere a acestor economii”, ne-a spus domnia sa. In opinia domnului Danila, piata noastra de capital se confrunta, pe langa lipsa de lichiditate, si cu o lipsa de emitenti care sa permita o adevarata diversificare a portofoliului. In afara de listarile companiilor de stat (Nuclearelectrica si Romgaz), singura tentativa unei oferte publice initiale private – AdePlast – a esuat anul trecut. „Sunt multe domenii importante din economie care nu sunt prezente in cadrul emitentilor din cadrul BVB sau sunt prezente marginal prin companii cu capitalizare scazuta sau lipsa aproape totala de lichiditate”, ne-a spus directorul SAI Star Asset Management, adaugand: „Recentele listari constituie, in mod evident, un plus pentru piata in ansamblu insa permit cel mult o diversificare in cadrul aceluiasi sector, sectorul energetic. Acest lucru face dificila o specializare a fondurilor mutuale cu investitii in actiuni locale, acestea fiind nevoite, in acest moment, sa isi construiasca portofoliul folosind in mare parte aceiasi emitenti in diferite proportii de expunere”.
* „O listare trebuie sa tina cont si de conjunctura pietelor la un moment dat si nu doar de necesitatea sa se faca in mod imperativ” Alexandru Danila este de parere ca nu exista motive de indoiala privind determinarea autoritatilor sa continue programul de listari, chiar daca este posibil sa apara decalari in termene. Domnia sa atrage atentia ca, pentru a fi de succes, o listare trebuie sa tina cont si de conjunctura pietelor la un moment dat si nu doar de necesitatea de a se face in mod imperativ: „Am remarcat insa, la listarile anterioare un termen relativ scurt intre momentul lansarii anuntului oficial de oferta si termenul limita de subscriere, cum s-a intamplat in cazul Romgaz, unde anuntul oficial de listare s-a facut vineri, iar marti s-a demarat perioada de subscriere, cu efect negativ asupra mobilizarii disponibilului potential alocat acestei listari de catre investitori”. Vineri, compania Electrica a anuntat Bursa din Londra privind intentia sa se listeze. Oferta prin care Electrica scoate la vanzare pe bursa actiuni noi reprezentand 105% din capitalul social va avea trei transe, iar investitorii pot cumpara atat actiuni la Bursa de Valori Bucuresti, cat si GDR-uri pe piata de la Londra. Prin aceasta oferta statul vizeaza transferul a 51% din actiunile companiei catre investitori privati. Potrivit lui Alexandru Danila, prioritatea conducerii BVB ar trebui sa fie recastigarea increderii investitorilor locali in bursa si promovarea acesteia in randul investitorilor institutionali externi. „Doar astfel consider ca se creeaza premisele pentru a ajunge, in final, la elementul esential in dezvoltarea bursei, atragerea de noi emitenti, si astfel sa isi indeplineasca cu adevarat scopul economic, de alternativa de finantare a economiei locale”, ne-a declarat domnia sa.
* „Ar fi fost de asteptat ca institutiile pietei sa reduca tarifele” Investitorii straini au criticat in repetate randuri nivelul taxelor si comisioanelor practicate de Autoritatea de Supraveghere Financiara si de Bursa de Valori Bucuresti, iar Duane Butcher, insarcinatul cu afaceri al SUA in Romania, a spus ca piata noastra de capital este una dintre cele mai scumpe din Europa Centrala si de Est. Astfel, luna trecuta, Misu Negritoiu, presedintele ASF a spus ca reducerea taxelor si comisioanelor rerpezinta un obiectiv al institutiei. Directorul general SAI Star Asset Management apreciaza ca „exista semnale in ceea ce priveste intentia de reducere a comisioanelor percepute de cele doua institutii, insa acest lucru a ramas pana la acest moment la stadiul de propuneri”. in opinia domnului Danila, ar fi fost de asteptat ca institutiile pietei sa scada tarifele, pe parcursul crizei, asa cum au facut jucatorii din piata: „De exemplu societatea noastra de administrare a reactionat inca de la momentul aparitiei crizei cand, pe fondul scaderilor bursiere care au afectat investitorii in fondurile administrate, a procedat la scaderea comisioanelor de administratre cu pana la 50%, scadere mentinuta in continuare. O astfel de masura ar fi fost de asteptat si din partea institutiilor pietei”. Domnul Danila ne-a declarat ca principala problema cu care se confruta, in ultima vreme, este cresterea gradului de birocratizare in relatia cu diferite si numeroase institutii sau entitati. „Acest lucru este probabil influentat si de anumite cerinte comunitare, insa, din pacate, nu exista la nivel local un sistem de diseminare a informatiei catre institutiile care au nevoie de aceasta”, ne-a precizat domnia sa, explicand: „Astfel, pe langa situatiile curente transmise de orice societate comerciala, societatea noastra transmite situatii si raspunde la solicitari specifice din partea Autoritatii de Supraveghere Financiara, Bancii Nationale a Romaniei, Institutului National de Statistica, Fondul de Compensare al Investitorilor, iar de multe ori este vorba de aceleasi informatii eventual transmise in diferite formate”.
* „Odata cu scaderea ratelor de dobanda, se vor cauta alternative de investitii” Fondurile de investitii din tara noastra au ajuns la active de 3,3 miliarde de euro, la finalul lunii aprilie, 44,1% din piata fiind reprezentata de fondurile de obligatiuni, in timp ce fondurile de actiuni cumulau o pondere de numai 1,3%, potrivit datelor centralizate de Asociatia Administratorilor de Fonduri (AAF). Alexandru Danila explica preferinta pentru fondurile de instrumente cu venit fix: „Probabil, apetitul pentru risc al investitorilor este inca scazut si ne confruntam si cu o recastigare destul de lenta a increderii acestora in bursa. Consider, insa, ca odata cu scaderea ratelor de dobanda, inclusiv pentru astfel de instrumente cu venit fix , se vor cauta alternative de investitii care sa aiba randamente potentiale mai ridicate. Faptul ca aceste fonduri au fost promovate in mod activ prin canalele bancare de distributie ca alternativa la propriile depozite clasice a influentat, de asemeni, in mod semnificativ aceasta evolutie, lucru pe care il consider pozitiv pe termen lung, inclusiv pentru societatile de administrare independente si fara retea de distributie vasta, intrucat a creat bazele unei culturi investionale in fonduri mutuale”. Domnul Danila se asteapta ca principalii indici ai BVB sa reia trendul pozitiv cu o crestere accentuata mai ales in a doua parte a anului: „Per ansamblu, ma astept la obtinerea unor randamente similare anului 2013 poate chiar superioare in conditia in care nu vor exista influente externe majore. In cazul dobanzilor, estimez o mentinere a acestora la nivelul actual, tendinta de scadere fiind contracarata probabil de o treptata si timida relansare a creditarii”.SAI Star Asset Management este o societate independenta de administrare a investitiilor infiintata in anul 2006 si care administraza active de peste 28 de miloane lei prin fondurile deschise de investitii, fondurile inchise cu plasament privat si conturile individuale.